Foisorul de foc
Foisorul de foc este o caldire clasificata ca monument istoric al capitalei, in cadrul careia, functioneaza Muzeul National al Pompierilor.
Impozantul edificiu in forma circulara este o cladire cu o inaltime de 42 metri situata in piata care ii poarta numele aflata la intersectia unor importante artere bucurestene.
Cladirea servea in trecut drept turn de observatie al pompierilor care aveau din varful ei o impresionanta panorama asupra orasului si puteau astfel semnaliza si identifica incendiile.
Istoria cladirii
Construit in anul 1890, dupa ce precedentul turn de observatie a incendiilor – Turnul Coltei (ridicat in 1715 a fost demolat), Foisorul de foc este opera arhitectului sef al Bucurestiului din acea perioada – George Mandrea si a fost initial gandit si pentru a indeplini rolul de turn de apa. Nu a fost insa niciodata utilizat in acest scop, intrucat Uzina de Apa Grozavesti care trebuia sa furnizeze apa nu a avut pompe suficient de puternice.
Foisorul de Foc si-a indeplinit rolul de cladire de supraveghere a incendiilor de catre pompierii bucuresteni pana in anul 1935 cand, intrucat in oras se inaltasera tot mai multe cladiri foarte inalte si fusese introdusa deja pe scara larga telefonia nu a mai fost necesara utilizarea lui.
Cladirea a primit rolul de sediu al Muzeului National al Pompierilor in anul 1963.
Ce poti vedea in Foisorul de Foc
Cladirea adaposteste Muzeul National al Pompierilor romani desi monumentul dedicat acestora, Statuia Pompierilor din Dealul Spirii, este amplasat in fata JW Marriott Bucharest Grand Hotel pe Calea 13 Septembrie.
Vizitatorii muzeului pot studia prin intermediul exponatelor din acest muzeu trecutul si istoria institutiei pompierilor romani care au luptat de-a lungul timpului cu flacarile incendiilor si au ajutat locuitorii capitalei in situatii de urgenta cum a fost dezastrul produs de marele cutremur din 1977.
In trecut, la parterul cladirii erau adapostite pompe de incendiu si caii necesari pentru transportul acestora cu trasurile speciale.
Imagini ale acestora, precum si utilaje si echipamente vechi folosite in bataliile cu incendiile sunt acum expuse pentru publicul vizitator. Documentele, fotografiile, uniformele si celelalte exponate din muzeul gazduit in cladirea Foisorului de Foc prezinta participarea pompierilor militari, in momentele cruciale ale istoriei romane – cum au fost Revolutia din 1848-1849, Razboiului pentru Independenta din 1877-1878, Razboiul pentru intregirea neamului din anii 1916-1920, precum si în zilele furtunoase ale lunii august 1944, impotriva trupelor hitleriste.
Periodic, cu ocazia unor evenimente cum ar fi Noaptea Muzeelor sau zile speciale de vizitare ca Ziua Pompierilor (13 septembrie), personalul muzeului organizeaza cu sprijinul unitatilor speciale SMURD, pompieri si cadre medicale demonstratii interesante despre acordarea primului ajutor si cursuri rapide despre cum sa te descurci in situatii de urgenta adresate atat celor mari cat si celor mici.
Informatii contact:
- Adresa:Bulevardul Ferdinand I, nr. 33, Bucuresti
-
Orar:
Luni – Vineri: 08:00 – 16:00
Sambata si Duminica muzeul este deschis pentru grupuri care se anunta in prealabil.
- Telefon:0212522884
- Email:contact@muzeulpompierilor.ro
- Website:http://www.muzeulpompierilor.ro/
1 Comentariu la “Foisorul de foc”
[…] 2 pasi de Foisorul de Foc se afla acest minunat bistro care iti ofera posibilitatea de a te refugia de agitatia orasului si de […]